Radioterapie gratuită la Constanţa

  Top Tabu
  06/12/2018
  Comentariile sunt închise pentru Radioterapie gratuită la Constanţa

Pacienţii bolnavi de cancer din judeţul Constanţa şi din judeţele limitrofe pot face radioterapie gratuit în Centrul de radioterapie MedEuropa din Constanţa. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocar fondurile necesare pentru decontarea de servicii de radioterapie prin Programul Naţional de Oncologie – Subprogramul de Radioterapie, realizat în regim de spitalizare de zi. Fondurile alocate sunt suficiente pentru tratarea pacienţilor până la finalul anului în curs.

În România, se înregistrează un deficit major de facilități de radioterapie. În zona Dobrogei, centrul de radioterapie de la Galați este închis temporar, iar cel de la Spitalul Județean de Urgenţă Constanța nu mai funcţionează de la începutul anului 2016.

MedEuropa este singurul centru de radioterapie din Dobrogea care funcţionează în regim de spitalizare de zi și utilizează echipamente de ultimă generație pentru tratarea pacienților oncologici. Deja a fost instalat şi al doilea accelerator, similar celui existent, in prezent desfăşurându-se demersurile pentru autorizarea acestuia, ceea ce va face ca centrul MedEuropa din Constanța să aibă o capacitate de a trata un număr de aproximativ 1.000 de pacienți noi oncologici pe an. Potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de Centrul de Cercetare şi Evaluare a Serviciilor de Sănătate, în 2017, în aria pe care o deserveşte centrul de la Constanţa, mai exact judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea, s-au înregistrat 4141 de noi cazuri de cancer. În primele două trimestre ale lui 2018, pe aceeaşi rază au fost confirmate 2064 de cazuri noi. Lor li se pot adăuga, la nevoie (cum ar fi închiderea secţiei de radioterapie din Galaţi), pacienţii noi din judeţul Brăila: 492 în 2018, respectiv 835 în 2017. Potrivit GLOBOCAN, 62,5% dintre pacienţii cu cancer primesc, la un moment dat, indicaţie de radioterapie. În acest caz, dintre pacienţii diagnosticaţi în primele 6 luni pe aria determinată în 2018, ar putea primi indicaţie de radioterapie aproximativ 1300 de persoane.

Centrele de radioterapie din țară, care oferă servicii decontate prin sistemul de asigurări de sănătate, se află în București, Iași, Cluj, Sibiu, Brașov şi Timișoara, şi au liste de așteptare de câteva luni. În aceste condiții, decontarea din fondul asigurărilor sociale de sănătate a tratamentelor dedicate pacienților cu cancer este de importanță critică.

Sursa


About