Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a cumpărat 300 de paturi noi

  Top Tabu
  24/09/2019
  Comentariile sunt închise pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a cumpărat 300 de paturi noi

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina a cumpărat 300 de paturi noi, majoritatea pentru saloanele din blocul Medical şi pentru Secţia psihiatrie, potrivit managerului Cătălin Rotea, care a precizat că se ajunge astfel ca o jumătate din paturile unităţii sanitare să fie noi, potrivit Agerpres.

Rotea a menţionat că înlocuirea paturilor şi a mobilierului din saloanele spitalului va continua şi anul viitor, odată cu modernizarea şi reabilitarea secţiilor.

Cele 300 de paturi noi vor ajunge la spitalul din Slatina în această săptămână, iar investiţia, în valoare de 3,6 milioane de lei, a fost finanţată din fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean (CJ) Olt.

Citește și: Vremea rea loveşte România – Unde se anunţă ploi devastatoare, cât de frig se face şi în ce regiuni se încălzeşte

Noile paturi vor fi montate în Secţiile diabet, nefrologie, pneumologie, medicină internă şi gastroenterologie, toate din corpul de clădire Medicală, unde au loc şi lucrări de reabilitare interioară, precum şi în Secţia de psihiatrie.

Anul acesta au fost dotate cu mobilier nou, inclusiv paturi, şi saloanele din Secţia de oncologie, reabilitată complet şi dată în folosinţă în luna iulie.

Până la finalul acestui an SJU Slatina va fi dotat şi cu noi echipamente medicale pentru şase secţii, investiţiile în aparatură ridicându-se la circa 1,5 milioane lei, în prezent fiind în curs procedura de licitaţie.

Sursa


About