Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu va fi modernizată printr-un proiect în valoare de 6,8 milioane de lei

  Top Tabu
  05/04/2019
  Comentariile sunt închise pentru Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu va fi modernizată printr-un proiect în valoare de 6,8 milioane de lei

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va fi modernizată, extinsă şi dotată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), proiectul având o valoare totală eligibilă de peste 6,8 milioane de lei. Contractul de finanţare a fost semnat vineri, informează News.ro.

Citește și: Un pompier a fost dus cu elicopterul SMURD la Timișara, după ce a suferit mai multe arsuri la un incendiu de vegetație

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, UPU din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va fi modernizată, extinsă şi dotată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), coordonat de MDRAP.

Contractul pentru finanţarea acestui proiect a fost semnat, vineri, de viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Proiectul vizează reabilitarea clădirii care va deservi activitatea UPU de primire şi acordare a primului ajutor specializat pentru toate categoriile de urgenţe medico-chirurgicale, reconfigurarea căilor de acces şi de ieşire a ambulanţelor, achiziţionarea unui computer tomograf, modernizarea cabinetelor, a spaţiilor şi a zonelor de investigaţii medicale.

„În centrul acţiunilor şi demersurilor Guvernului României vor sta întotdeauna oamenii şi comunităţile locale. Dovadă este şi acest proiect, cu o valoare totală eligibilă de peste 6,8 milioane de lei, de care vor beneficia cei peste 63.000 de pacienţi consultaţi anual în cadrul UPU, precum şi locuitorii judeţului Sibiu şi cei ai judeţelor învecinate”, a subliniat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

Tot vineri, el a verificat stadiul lucrărilor la obiective de investiţii finanţate de MDRAP în localităţile Ocna Sibiului, Dumbrăveni, Hoghilag, Laslea şi Şura Mare.

Sursa


About