Viorica Dăncilă promite că începe construirea celor trei spitale regionale: ‘Vor fi făcute pe următoarea proiecţie bugetară’

  Top Tabu
  18/06/2019
  Comentariile sunt închise pentru Viorica Dăncilă promite că începe construirea celor trei spitale regionale: ‘Vor fi făcute pe următoarea proiecţie bugetară’

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în acest exerciţiu bugetar nu au mai rămas bani suficienţi pentru construirea celor trei spitale regionale şi că banii alocaţi au fost cheltuiţi pe documentaţie, dar că a propus ca sumele necesare să fie accesate pe următorul exerciţiu bugetar, anunță news.ro.

Viorica Dăncilă a declarat, marţi seara, la România TV, că a avut o discuţie, pe acest subiect, cu comisarul European Corina Creţu.

Citește și: EXCLUSIV Bugetarul care a aruncat în aer sistemul are ordin de restricție! Nu se poate apropia de mama copilului său

„Am avut o discuţie cu doamna comisar european Corina Creţu, la Guvern, legată de cele trei spitale regionale, pentru mine ca premier, pentru Guvernul României era foarte important să avem cele trei spitale. Pentru cele trei spitale a fost alocată suma de 150 milioane euro. Toată documentaţia a fost 130 milioane de euro. Un spital este evaluat la 460 milioane euro. Trei spitale se duceau la un miliard şi ceva de euro. Statul român nu îşi permite. Atât au costat. Am vorbit cu doamna Corina Creţu ca din suma rămasă să facem studii de fezabilitate, documentaţia şi în următoarea proiecţie bugetară să accesăm cele 460 milioane de euro”, a declarat Viorica Dăncilă.

Citește și: Alianța USR-PLUS, transformată în afacere de familie! Liderul care și-a inclus mătușa în schemă

Premierul a menţionat că se poartă discuţii ca unele spitale să fie construite în parteneriate.

”Căutăm ca spitalul de la Constanţa să îl facem împreună cu Guvernul din Turcia, căutăm ca alt spital să îl facem prin parteneriat public-privat. Nu a fost indolenţa guvernului, nu a fost lipsa noastră de acţiune sau să nu vrem să facem aceste spitale, dar asta e realitatea şi este corect ca atunci când acuzi pe cineva să ai toate cifrele reale”, a mai declarat Dăncilă.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a prezentat, în luna aprilie, detalii despre construcţia celor trei spitale regionale care ar urma să fie realizate din fonduri europene. Pintea a spus că spitalele se vor realiza, poate ”nu atunci când ne-am fi dorit, nu la termenele stabilite iniţial de consultanţii Băncii Europene de Investiţii (BEI), dar se vor construi”.

Citește și: Rareș Bogdan spulberă criticile: Nu înseamnă că voi renunța

De asemenea, ministrul Rovana Plumb a precizat că României i-a fost alocată în acest exerciţiu financiar suma de 150 de milioane de euro, faţă de 1,2 miliarde de euro cât ar costa realizarea celor trei spitale regionale.

”Aş vrea să pornesc de la alocare, pentru a nu mai exista discuţii, pentru că, dincolo de declaraţii, dincolo de tot felul de comentarii făcute într-un registrul electoral, situaţia privind fondurile europene în România este arătată de către cifre. România are pe acest exerciţiu financiar 2014-2020 o sumă alocată de 820 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă investiţii în Sănătate în România. Suma se compune din 150 de milioane de euro alocate pentru cele trei spitale regionale, 346 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă analize medicale, tratamente precoce şi instruirea cadrelor medicale şi 365 de milioane de euro investiţii privind extinderea şi modernizarea Unităţilor de Primiri Urgenţe şi a ambulatoriilor de pe lângă spitalele de urgenţă judeţene. 150 de milioane de euro alocaţi pentru cele trei spitale regionale, acoperă doar documentaţia tehnică pentru că suma totală necesară pentru a finaliza acestei spitale regionale, conform devizelor estimative propuse de către Banca Europeană de Investiţii, este de 1,2 milioaede de euro”, a spus Rovana Plumb.

Citește și: Cine este, de fapt, Tudor Biaciu, cel care a făcut declarații explozive despre ‘clanurile’ din sistemul bugetar – Mafia fondurilor europene

Comisarul european Corina Creţu a declarat, tot în luna aprilie, la Iaşi că, la finalul mandatul său la Bruxelles rămâne cu un gust amar că Guvernul român a ignorat aproape total şansa obţinerii banilor europeni pentru a demara proiectele mari de infrastructură.

Întrebată dacă cele trei spitale regionale ar putea fi finanţate înainte de exerciţiul financiar care începe în anul 2020, Corina Creţu a răspuns: „Pot fi finanţate dacă Guvernul decide să solicite Comisiei Europene realocarea Fondurilor din cadrul Programului Operaţional Regional sau din alte programe operaţionale, sau ideea fazării, dar pentru a fi fazate în primul rând trebuie să primim proiectele pentru a fi analizate şi apoi fazate. Proiectele nu au ajuns la Comisia Europeană”.

Sursa


About