Viorica Dăncilă: Vom aproba studiul de fundamentare pentru clinica Doctor Calistrat Grozovici

  Top Tabu
  20/11/2018
  Comentariile sunt închise pentru Viorica Dăncilă: Vom aproba studiul de fundamentare pentru clinica Doctor Calistrat Grozovici

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va aproba, în ședința de joi, studiul de fundamentare pentru clinica multifuncțională Doctor Calistrat Grozovici, pentru această investiție costurile fiind de circa 650 milioane lei, însemnând 140 milioane euro, conform Mediafax.

Când a făcut acest anunț, șeful Executivului a pronunțat greșit cuvântul „fundamentare”, spunând „fundamentale”, însă ulterior s-a corectat. De asemenea, Dăncilă a avut dificultăți în pronunțarea cuvântului Calistrat Grozovici.

„Aprobăm astăzi și studiul de fundamentare pentru clinica multifuncțională Doctor Calistrat Grozovici, unul dintre proiectele strategice de investitții care se va realiza în parteneriat public-privat. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de Comisia Națională de Strategie și Prognoză în colaborare cu specialiști independenți, în conformitate cu prevederile legislației, privind parteneriatul public-privat. Este primul proiect de parteneriat public-privat demarat de România în domeniul sănătății, unul dintre domeniile prioritare ale Guvernului României”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de joi a Guvernului.

Premierul a precizat că, estimativ, costurile totale pentru această investiție se ridică la aproximativ 650 milioane lei, echivalentul a 140 milioane euro.

„Clinica va avea 636 de paturi, multiple cabinete de consultații și săli de operații, laboratoare de cercetare, săli de învățământ, precum și cele mai moderne dotări în scopul asigurării unui act medical de înaltă calitate.Clinica multifuncțională va asigura asistență medicală de specialitate în domeniul bolilor infecțioase, neurochirurgiei, cardiologiei, având centru de radioterapie, săli de operații, dotări pentru cazuri de urgență”, a completat Dăncilă.

Sursa


About