Două spitale ar urma să fie închise, deși implementează proiecte unice

  Top Tabu
  15/02/2019
  Comentariile sunt închise pentru Două spitale ar urma să fie închise, deși implementează proiecte unice

Două spitale din orașul Siret, județul Suceava, ar urma să fie închise în perioada următoare, deși autoritățile au investit în ultimii ani sume importante de bani în modernizarea acestora și au alte două proiecte europene, în valoare de 3 milioane de euro, în evaluare, scrie Mediafax.

Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, se declară revoltat pe noul Masterplan din domeniul sănătății, care prevede închiderea a două spitale din oraș, unul fiind nou construit și singurul din țară care implementează un proiect european de cercetare în domeniul psihiatriei, iar al doilea se află în evaluare pentru accesarea de finanțări europene care depășesc 3 milioane de euro.

Cele două spitale din orașul Siret se află pe lista spitalelor care ar urma să fie închise în perioada următoare, deși autoritățile locale au reușit să investească în ultimii ani sume importante de bani în modernizarea acestora.

În cele două spitale sunt angajate peste 300 de persoane, 10% fiind medici.

„A apărut Masterplanul regional de servicii de sănătate pentru perioada 2014 – 2020 emis de Ministerul Sănătății. În draftul final, constatăm cu mirare că la pagina 45 apare scenariul de restructurare propus pentru sectorul cu unități de spitalizare din județul Suceava. La orașul Siret, modificările propuse pentru cele două spitale sunt comice, utopice, halucinații, fără perspective. Mai grav, scenariile arată foarte clar că cele două spitale se vor închide. (…) Noi suntem pregătiți să dezvoltăm spitalele din Siret, nu să le desființăm. Eu mă mândresc cu cele două spitale din Siret. Ele asigură servicii medicale de calitate, iar infrastructura a fost modernizată”, a scris primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, pe Facebook.

Ulterior, acesta a declarat că amblele spitale asigură servicii medicale de calitate, iar infrastructura a fost modernizată cu fonduri de la bugetul de stat, bugetul local, din sponsorizări și fonduri europene, spitalul de psihiatrie fiind unul dintre puținele spitale din țară construite în ultimii ani cu bani de la Ministerul Sănătății.

1Spitalul de boli psihice are o clădire nouă, modernă, realizată la standare europene din fondurile Ministerului Sănătații, locale și sponsorizări, fiind investiți peste 2 milioane de euro pentru realizarea acestuia. Avem un proiect de cercetare unic și avem și medici foarte buni și mai atragem încă medici și din Ucraina”, a spus Adrian Popoiu.

Citește și: Pericol la Spitalul Marius Nasta – Două persoane care aveau infecții nosocomiale au murit/ DSP face anchetă epidemiologică

Primarul orașului Siret susține că spitalul de psihiatrie este unul din cele mai performante și moderne spitale din țară și singurul care gestionează și implementează un proiect european de cercetare în domeniul psihiatriei.

De asemenea, Spitalul de Boli Cronice, propus și el pentru desființare, urmează să implementeze proiecte europene de 3 milioane de euro.

„Cum se poate închide spitalul de psihiatrie, care este considerat unul din cele mai performante și moderne spitale din țară? În momentul de față este singurul spital din țară care gestionează și implementează un proiect european de cercetare în domeniul psihiatriei. Cum se poate închide spitalul orășenesc, unde, datorită adresabilității, listele de așteptare sunt de 2-3 săptămâni (balneo-fizio-terapie sau secția de paliative)? Cum poți închide un spital care va implementa în perioada imediat următoare proiecte de peste 3.000.000 euro? Cum ne va privi UE? Ca un partener de încredere? Azi accesezi fonduri UE și mâine închizi spitalul?”, susține primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.

În elaborarea propunerilor de restructurare a spitalelor sunt folosiţi indicatori din anul 2015, care arată că spitalele ar avea un grad de ocupare scăzut. Pentru județul Suceava se propune și desfiinţarea Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, fuzionarea Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc cu cel municipal, dar și reducerea numărului de paturi şi trecerea la spitalizarea de zi la Spitalele de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și la spitalele din Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Sursa


About